Credinta biruinta Vietii

Sarbatoarea Sfanta a Invieri Mantuitorului, ne aduce mereu in suflete bucurie si pace.Ajungem la finalul calatoriei noastre ;adica postul se termina iar tristetea se transforma in lumina si bucurie.Este atat de minunat ca Dumnezeu fiind iubire ni La daruit pe Insusi Fiul Sau, ca sa ne aduca de la moarte la Inviere.Acum cand ne pregatim cu fast de aceasta mare sarbatoare si facem totul sa nu ne lipseasca nimic ;sa incercam sa ne curatim si sufletele pentru ca Hristos sa Invie si in sufletele noastre.Invierea a adus omeniri schimbarea de care omul avea nevoie ;a adus bucurie nespusa.Fie ca aceasta sarbatoare Sfanta sa ne lumineze sufletele si sa ne de multa bucurie mereu.Prin I nvierea Domnului dintre cei morti, iatã proclamat si instaurat evenimentul anticipãrii, care, fãrã sã fie "sfârsitul istoriei", duce la sfârsitul istoriei si la arãtarea slavei vesnice. Existenta crestinã este fructul acestei nãdejdi care se naste din Învierea lui Iisus Hristos. Invierea ne aduce lumina...

"Perfectiunea este ceva in care omul se odihneste; insa omul isi afla odihna numai in Dumnezeu, caci numai Dumnezeu este perfect, iar imperfectiunile lumii si ale oamenilor nu fac decat sa ne conduca la ceea ce este cu adevarat perfect. Totusi, omul modern vrea sa-si afle odihna in aceasta lume si de aceea trebuie sa o faca perfecta; si fiindca, in mod evident, lumea nu este asa, el e silit sa o faca sa fie. De aici caracterul idealist, utopic al tuturor schemelor rationale ale lumii. Fara utopie, omul modern ar cadea in deznadejde. In vremuri normale, el se intorcea catre Dumnezeu, insa astazi majoritatea oamenilor nu mai cred in existenta Lui, astfel incat deznadejdea e zadarnica si atotdistructiva. Omul are de facut mereu aceeasi alegere: perfectiune in lumea aceasta sau perfectiune in lumea cealalta. Omul nu este facut sa poata trai fara vreo speranta de perfectiune. Si astfel pentru omul modern alegerea este: ori utopia rationalista, ori Dumnezeu”.(Pr Serafim Rose).Plecand de...

Capitolul 13 1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. 5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; 9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. 10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea...

Niciun cuvânt nu este de-ajuns faptului de a vorbi despre iubire după vrednicie, pentru făptul că aceasta nu este de pe pământ, ci din cer. Dar socot că şi limba îngerilor cu greu poate[8] să o cerceteze întocmai, fiindcă ea purcede neîncetat din mărinimia lui Dumnezeu. Aşadar, de vreme ce nici limba [9], nici a oamenilor nu este potrivită pentru a o tâlcui cu deplină temeinicie, oare vom da şi noi înapoi? Nicidecum! Deoarece în faţa lui Dumnezeu sunt bine-primite şi jertfele cu totul bogate ale celor înstăriţi, dar şi jertfele celor lipsiţi de făţărnicie, cu inimă veselă, chiar dacă se întâmplă să fie foarte mărunte, aşa cum jertfa acelei văduve care a aruncat doi bănuţi în cutia milei[10] a fost preferată celor care aduceau mult aur. Astfel şi noi, punându-ne nădejdea în Domnul, sprijinitorul şi îndreptătorul celor rostite, să aruncăm, cu inimă râvnitoare, cei doi dinari ai iubirii în vistieria cugetului vostru. Căci socot că aceşti doi dinari sunt cele două porunci, „de care atârn...

"Femeia să se teamă de bărbat!”.(Efes. 5, 33), Versetul acesta este greu de acceptat, dacă rămânem la o suprafaţă a înţelesului şi dacă înţelegi prin aceasta o frică bolnăvicioasă, un tremur de groază. Dar nu aceasta înseamnă teamă în Scriptură. Teamă, aici înseamnă respect şi adoraţie. În acest sens trebuie înţeleasă şi teama de Dumnezeu, despre care ştim că se spune că este începutul înţelepciunii sau baza înţelepciunii. Teama faţă de Dumnezeu este respectul faţă de Dumnezeu. Privirea la Dumnezeu cu supunere şi cu adoraţie. Dacă tu îl respecţi pe soţul tău, înseamnă că te şi încrezi în soţul tău. Şi dacă te încrezi în soţul tău, te poţi încredinţa pe tine însăţi lui, te poţi supune lui.Relatia dintre soti se bazeaza pe dragoste,respect si incredere.Esenţa adevăratei căsnicii este aceasta, că nici unul dintre cei doi nu-şi mai aparţine lui însuşi, fiecare se dăruieşte pe sine celuilalt, i se supune pe sine celuilalt. Supunerea sau ascultarea de voia Mântuitorului nostru Iisus Hri...