Un preot drag sufletului meu!

Parintele Teofil Paraian un preot deosebit care vorbea minunat, mergeam cu drag la conferintele sale atunci cand traia, dar si acum il ascult cu placere acum cand ne vegheaza din ceruri. Cuvintele sale au bucurat si bucura in continuare multe persoane.Am invatat din conferintele sale si predicile sale multe lucruri interesante si frumoase.Voi spicui cateva idei din ce spunea dansul.
Parintele vorbea despre bucurie cat de important este sa ne bucuram de darurile pe care Dumnezeu ni le daruieste si cat de important este sa fi un om bun si sa ai credinta."Cerurile spun slava lui Dumnezeu,si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru,o noapte da de stire alteia despre El. Si aceasta,fara vorbe,fara cuvinte,al caror sunet sa fie auzit: dar rasunetul lor strabate tot pamantul,si glasul lor merge pana la marginile lumii..."(Ps.19:1-4).
Trebuie sa ne bucuram si sa multumim permanent pentru darurile pe care Dumnezeu le-a daruit.
Exista o bucurie fireasca pe care o binecuvinteaza Dumnezeu Hristos vrea sa fim bucurosi.Un om minunat.De asemenea spunea cat de important este sa ne impartasim.Ne arata importanta acestei Sfinte Taine.
Exista bucurie atat in calugarie cat si in familie.
Viata nu se traieste prin comparatie.Fiecare are bucurie la nivelul sau.
Lenea nu este buna este nelucrare.Fiecare isi gaseste calea lui .
Ce nu putem noi poate Dumnezeu.
Atata credinta ai cat manifesti in viata ta.
Prietenia este spre vesnicie.Parintele spune ca el toate prieteniile si le-a programat pt vesnicie.Atat de mult m-ia placut acest aspect.Trebuie sa ii zambim lui Dumnezeu pentru ca si El ne zambeste noua.Noi trebuie sa ii vorbim permanent Domnului prin rugaciune.
Pocainta se face si ea cu bucurie.
Ca sa fi un preot adevarat trebuie sa fi un om bun.Teologia ne pregateste pe toti ca sa primim darul lui Dumnezeu in sufletele noastre ca sa putem fii uccenici Mantuitorului.

Zorica Latcu - Bucurie

Ca sufletul de schimnic in pustie, 
Adanc patrund in tine, Bucurie!
Strabat incet cararile desarte, 
Incolo, inspre miezul tau, departe.
Ma biciuieste vantul Tau fierbinte, 
Rupand bucati din slabele-mi vesminte;
Ma bate soarele cu raze grele
Si seceta-mi brazdeaza cute-n piele;
Mi-a ars dogoarea frigurilor chipul, 
M-a fript la talpi cu foc uscat nisipul.
Ca sufletul de schimnic in pustie, 
Petrec adanc in tine, Bucurie!
Cand lutul meu se mistuie-n dogoare, 
In duh trimiti mireasma de racoare.
Cand sufletul mi-e foc fara prihana, 
Il potolesti cu ploile de mana...
Cand buzele imi tremura, uscate, 

In duh reversi cuvinte luminate;
Si cand de sete sufletul imi moare, 

Tasnesc din tine tainice izvoare.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Despre Post

Dragostea Bunicilor